Celebra Pamela Anderson a devenit recent ambasadorul unei linii de lenjerie intimă, iar cu această ocazie a apărut şi într-un spot cât se poate de provocator.
Vedeta americană, în vârstă de 49 de ani, a apărut recent într-un filmuleţ care are ca tematică Ziua Îndrăgostiţilor. Sex-simbolul american Pamela Anderson este noul ambasador al companiei Coco de Mer, faţă de care spune că are „o atracţie reală“.
„Apreciez modul în care Lucy (director executiv al Coco de Mer – n.r.) şi echipa ei au dezvoltat filosofia Coco de Mer; Este asemănătoare cu a mea. Modelele de lenjerie intimă sunt seducătoare, de lux şi relevante pentru modă. Asta a fost cu adevărat o experienţă care mă va inspira şi sunt foarte încântată de viitoarele colaborări cu Coco de Mer“, a declarat modelul, potrivit Adevărul.
În spotul publicitar filmat în Londra, Pamela pare că se pregăteşte pentru o seară romantică în doi, cu ocazia zile de Valentine’s Day, probând diferite lenjerii intime care îi pun în evidenţă formele care au făcut-o celebră.